Iniţiativele noastre
Educaţie
Educația, știm deja, este vitală din multe motive. Prin educație, copiii învață mai întâi să scrie, să citească, să vorbească și să asculte. Sunt mulți copii, însă, care nu au parte de astfel de noțiuni elementare.
Abandonul școlar are, în România, cele mai variate cauze, de la sărăcie și până la lipsa infrastructurii de transport în zonele greu accesibile. Ne dorim să ajungem la cât mai mulți astfel de copii, pentru care sprijinul nostru, al tuturor, este absolut vital. Prin Fundația Carmistin, vom încerca să contribuim tot mai mult la acest obiectiv major pentru societate – educația -, prin proiecte în care credem și prin dezvoltarea de parteneriate durabile.
Sănătate și familie
Un alt obiectiv al fundației noastre este asigurarea accesului la servicii de sănătate pentru copiii bolnavi, defavorizați sau cu dizabilități și acordarea de sprijin pentru familiile lor.
În același timp, fundația noastră se implică direct sau în calitate de partener în organizarea de dezbateri și conferințe ale comunității medicale din țară, utile inclusiv pentru păstrarea și valorificarea acasă, în România, a celor mai celor buni specialiști pe care îi avem în domeniul medical.
Comunitate
Ne implicăm cu bucurie în cauzele comunităților locale în care activăm și nu numai, prin sprijinirea celor care, asemenea nouă, sunt preocupați de binele comun. Prin acțiunile pe care le inițiem direct sau pe care le susținem în calitate de parteneri, ne dorim să îi încurajăm și pe alții să ni se alăture.
Umanitar
Binele nu are granițe, așa că ne alăturăm în derularea a diverse proiecte și campanii umanitare pentru copiii din mediile defavorizate sau vulnerabile în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Le mulțumim pentru încredere tuturor partenerilor noștri!