Tabara Equator Uganda fundatia carmistin
Umanitar

Susținere pentru Tabăra Equator, din Uganda

Implicarea fundației în proiecte de susținere a comunităților, inclusiv a celor îndepărtate, a continuat în această vară, când, în perioada 10 – 23 august, un grup de 16 tineri români, format din medici și asistenți, profesori și psihologi, dar și constructori, au fost prezenți în Uganda, pentru tabăra Equator, inițiată de un grup de români, în parteneriat cu Asociația Inimi fără Frontiere, ONG-ul A Future for Orphans Uganda și alux.com.

Fundatia Carmistin a asigurat achiziția a două scaune stomatologice, ce ajută în acțiunea voluntarilor, care au tratat, într-o primă etapă, peste 120 pacienți dintre cei 1.200 consultați pe parcursul taberei de medici și asistenți.

Voluntarii au mai construit solarii și fântâni pentru irigare, au montat pompe și panouri solare, au distribuit medicamente și alimente pentru cele mai vulnerabile persoane și au organizat întâlniri educative pentru copii.

Tot în Uganda, în cadrul aceluiași parteneriat, Fundația Carmistin va contribui și la construcția unui campus educațional, ce va cuprinde o școală primară, o școală de meserii, o fermă pentru campus, o bază sportivă și o căsuță de oaspeți pentru profesorii voluntari.

Lasă un comentariu

Comentariul dumneavoastră
Toate comentariile sunt reținute pentru moderare.